„Insinuările publice sau afirmațiile cu privire la orice presupus rol al Statelor Unite în tentativa eșuată de lovitură de stat sunt categoric false și dăunătoare pentru relațiile bilaterale,” a transmis secretarul de Stat, John Kerry, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.
Kerry a mai oferit sprijinul Statelor Unite în desfășurarea anchetei privind lovitura de stat eșuată.
Washingtonul a denunțat rapid tentativa de lovitură de stat din Turcia și de la început și-a exprimat spijinul pentru președintele ales în mod democratic, Recep Tayyip Erdogan.
Totusi, unii oficiali turci ar fi sugerat că Statele Unite sprijină pe ascuns liderii revoltei militare, aluzii respinse categoric de Kerry.
Suleyman Soylu, ministrul Muncii din Turcia, chiar a sugerat că Washingtonul ar fi fost direct implicat în lovitura de stat.
Clericul musulman Fethullah Gülen este acuzat că s-ar afla la originea tentativei de lovitură de stat din Turcia. Acesta este un fost aliat al lui Erdogan, lider al Mișcării Gülen (Hizmet) și s-a stabilit în statul american Pennsylvania după ce a căzut în dizgrație, Erdogan probabil considera că rivalul său politic s-ar bucura de susținerea Washingtonului.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut Statelor Unite, sâmbătă seară, să îl extrădeze pe clericul musulman Fethullah Gulen.